Crivãţul din miazãnoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zãpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşeazã-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frãmântã lumea!... Lupii suri ies dupã pradã,
Alergând, urlând în urma-i prin potopul de zãpadã.
Turmele tremurã; corbii zbor vârtej, rãpiţi de vânt,
Şi rãchiţele se-ndoaie lovindu-se de pãmânt.
Zbierãt, rãget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spãimântate
Se ridicã de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez rãsunãtor...
Noaptea cade, lupii urlã... Vai de cal şi cãlãtor!
.ericit acel ce noaptea rãtãcit în viscolire
Stã, aude-n câmp lãtrare şi zãreşte cu uimire
O cãsuţã drãgãlaşã cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpinã zâmbind!